Raport ONU: Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane

Raport ONU: Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane

Copiii din Siria sunt torturaţi în detenţie, măcelăriţi în masacre şi folosiţi ca scuturi umane, se arată într-un raport al Reprezentantului special al ONU pentru Copii şi Conflicte Armate, citat de BBC.

„Mulţi foşti militari vorbesc despre atacuri în zonele civile, despre copii, copii mici ucişi şi mutilaţi. Avem, de asemenea, mărturii şi am văzut copii care au fost torturaţi şi care poartă urmele torturii. Am auzit de copii puşi pe tancuri şi folosiţi ca scuturi umane pentru ca tancurile să nu fie atacate, iar acest lucru ni l-au povestit unii copii”, a eplicat reprezentantul ONU Radhika Coomaraswam.

Ea a declarat că suferinţele suportate de copii în Siria sunt neobişnuite chiar şi pentru un conflict.

„Suntem cu adevărat şocaţi. Uciderea şi mutilarea copiilor în schimburi de focuri este un lucru cu care ne confruntăm în multe conflicte dar această tortură a copiilor în detenţie, copii cu vârste mai mici de zece ani, este ceva extraordinar, ceva ce nu am văzut în alte locuri”, a continuat ea.

Ea susţine că în masacrele recente au fost executaţi copii sub zece ani.

Raportul ONU relatează un conflict armat din 9 martie 2012, din satul Ayn l’Arouz, din provincia Idlib, de unde mai mulți copii au fost luați cu forța de la casele lor și folosiți de soldați ca scuturi umane.

Unii copii au povestit că au fost bătuți, legați la ochi și puși în poziții chinuitoare, biciuiți cu cabluri, arși cu țigarea sau chiar electrocutați.

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea cu privire la organizarea unui alt masacru de către guvernul siria, în orașul Haffa, din provincia Latakia, unde observatorii ONU nu au avut acces.

La începutul lunii, activiștii au spus că forțele guvernului sirian au ucis 108 persoane în orașul Houla, printre care se aflau și copii.

Tags: