Premierul Ludovic Orban a explicat de ce a decis să convoace o ședință de Guvern în seara zilei de 27 decembrie, o zi liberă pentru angajații din sectorul public.
„Acum chiar dacă am dat liber pe data de 27 și pe data de 3 ianurie nu ne privește pe noi lucrul acesta, pentru că, din punctul meu de vedere, miniștrii și cei care servesc interesul public n-ar trebui să aibă zile libere”, a declarat Ludovic Orban, la începutul ședintei de Guvern de vineri seara.
Totodată, prim-ministrul a anunțat că membri cabinetului se vor reuni la Palatul Victoria și luni, 30 decembrie, pentru a se lua decizii cu privire la noile organigrame ale instituțiilor pentru 2020.
„O să și lămuresc, pentru că m-au întrebat din mass-media de ce mai face ședință pe 30 decembrie. Vă spun de acum, pe 30, toate hotărârile de Guvern de organizare și funcționare ale ministerelor vreau să aibă toate avizele și să le adoptăm. Repet, toată hotărârile de funcționare și organizare. Acesta e principalul obiectiv al ședinței din data de 30 pentru că trebuie să intrăm în Anul Nou cu noile organigrame ale ministerelor, în funcție de viziunea voastră ca și miniștri și în funcție de elementele care există în ordonanță de urgență de funcționare și organizare a Guvernului”, a mai precizat Ludovic Orban.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.