Ambasada SUA le cere cetățenilor americani să părăsească de urgență Irakul!

Ambasada SUA le cere cetățenilor americani să părăsească de urgență Irakul!
Sursă: Twitter / @Mayadamosawi

Ambasada SUA a dat un anunț prin care le cere tuturor cetățenilor americani să părăsească de urgență Irakul, conform Reuters. Aceștia sunt avertizați că tensiunile dintre cele 2 țări au crescut în ultima perioadă, după ce SUA a bombardat Irak și Siria în încercarea de a ataca puncte strategice ale grupării Hezbollah. Ca răspuns la aceste acțiuni conducerea de la Teheran a amenințat că acțiunea americană nu va rămâne fără consecințe în special după asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani, liderul Forțelor Quds.

„Din cauza tensiunii crescute din Irak și din regiune, Ambasada SUA îndeamnă cetățenii americani să țină cont de atenționarea pentru călătorii din ianuarie 2020 și să părăsească imediat Irakul”, se arată într-un comunicat publicat vineri de reprezentanța americană de la Bagdad.

Amintim că marți sute de simpatizanți ai grupării Hezbolah au încercat să intre în reprezentanța ambasadei SUA din Bagdad iar personalul diplomatic în frunte cu ambasadorul au fost forțati să evacueze clădirea.