Sala Palatului anulează toate evenimentele programate până în 31 martie. Concertul aniversar Boney M de duminică, reprogramat pentru 20 septembrie

Sala Palatului anulează toate evenimentele programate până în 31 martie. Concertul aniversar Boney M de duminică, reprogramat pentru 20 septembrie
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Toate evenimentele programate la Sala Palatului, între 8 și 31 martie, se amână sau, după caz, se anulează.

„În conformitate cu Hotărârea nr. 6 din 06.03.2020 emisă de Grupul de suport tehnico-științifc privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, suport tehnic al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU): «Începând cu data de 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1.000 de persoane. Această măsură este valabilă până la data de 31 martie 2020, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată».

Ca urmare a deciziei Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, toate evenimentele programate a se desfășura la Sala Palatului, se amână sau anulează. Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020, existând posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației”, arată mesajul publicat, duminică, pe site-ul instituției.

Nici concertul aniversar al trupei Boney M, care plănuia să marcheze 45 de ani de activitate în Sala Palatului de la București, nu scapă de această restricție.

„Din cauza numărului tot mai mare de cazuri de pacienți infectați cu virusul COVID – 19, Ministerul Afacerilor Interne a emis un comunicat în care anunță luarea unei măsuri OBLIGATORII pentru toți organizatorii de evenimente:

«Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.
Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată».

Prin urmare suntem nevoiți în acest moment să amânam concertul Boney M, care urma să aibă loc la Sala Palatului din București în data de 8 martie 2020. Ne pare extrem de rău că s-a ajuns în această situație. Artiștii se aflau în România încă de ieri și erau nerăbdători să cânte pentru fanii care îi așteptau de atâta vreme.

Bilete rămân valabile, concertul a fost reprogramat pentru 20 septembrie.

Subliniem încă o dată că decizia de a amâna evenimentul nu le aparține organizatorilor. A fost IMPUSĂ prin decret, astăzi, 8 martie 2020.

Ne cerem scuze pentru această amânare. Păstrați biletele intacte, ele rămân valabile pentru data de 20 septembrie când Boney M se vor întoarce la București pentru un super show.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, arată sursa citată.

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că, începând de duminică, vor fi interzise activitățile cu peste 1.000 de persoane, indiferent dacă sunt publice sau private, în incinte sau în aer liber. (Detalii AICI)