Cluj: O fetiţă de 5 ani a fost accidentată mortal de o maşină de gunoi

Cluj: O fetiţă de 5 ani a fost accidentată mortal de o maşină de gunoi
Foto: bzf.ro

O fetiţă de 5 ani din Cluj a murit după ce a fost călcată de o maşină de gunoi, exact în momentul în care aceasta descărca deşeurile menajere.

Din primele cercetări, se pare că fetița s-a urcat pe roata mașinii, iar când aceasta s-a mișcat din loc, micuța s-a dezechilibrat şi a ajuns sub roată. Copila căuta prin gunoaie, alături de alte persoane.

Accidentul a avut loc pe rampa de gunoi de la Pata Rât, unde teoretic este interzis accesul persoanelor străine.

Directorul firmei de salubritate căreia îi aparţine utilajul, Sergiu Hossu, a declarat că regretă nespus acest incident. Poliţia Judeţeană Cluj a declanşat o anchetă în acest caz.