O nouă zi neagră în Italia. 683 persoane au murit în ultimele 24 de ore în Peninsulă din cauza noului coronavirus, bilanțul deceselor ajungând astfel la 7.503.
Totodată, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 5.210 noi cazuri de contaminare cu COVID-19 în Italia, unde numărul total al persoanelor infectate este acum de 74.386.
Pe de altă parte, autoritățile de la Roma anunță că 9.362 de pacienți au fost declarați vindecați.
Alte 3.489 de persoane sunt în stare critică.
Italia are cele mai multe decese din lume cauzate de coronavirus, mai mult decât dublu față de China, statul de unde a pornit pandemia de coronavirus și unde au fost înregistrate cele mai multe cazuri.
Între timp, un grup de cercetători italieni susține că pandemia de COVID-19 va continua să creeze probleme la nivel global, fie până când un vaccin va fi disponibil într-un număr suficient de doze, fie până la găsirea unui tratament sigur și eficient, notează Il Meteo.
Cercetătorii consideră că numărul persoanelor infectate va crește în continuare, ritmul îmbolnăvirilor atingând 8.000 de pacienți pe zi, pentru ca într-un final, în aprilie, autoritățile italiene să ajungă la peste 280.000 de cazuri confirmate.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a ridicat izbuncnirea de coronavirus la nivelul pandemie. Sunt peste 452.000 de cazuri la nivel global, peste 113.000 dintre acestea recuperate. Numărul deceselor a depășit de 20.400 de oameni.
România a ajuns la 906 de cazuri de COVID-19, cu 114 depistate doar de la ultima informare. La ATI sunt internați 18 pacienți, dintre care 8 sunt în stare gravă.
Dintre cele 906 de cazuri, 86 au fost declarate vindecate și externate, 53 la Timișoara, 23 la București, 6 la Craiova, 2 la Constanța, una la Cluj și una la Iași. Din nefericire, alte 14 persoane s-au stins din viață.
De asemenea, amintim că, pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.061 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19. Alte 100.199 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.