Deputatul PSD Alfred Simonis a depus în Parlament proiectul de lege ‘Măști de protecție gratuite pentru fiecare român’

Deputatul PSD Alfred Simonis a depus în Parlament proiectul de lege 'Măști de protecție gratuite pentru fiecare român'
Foto: facebook.com/pg/simonisalfred

Alfred Simonis, liderul Grupului PSDdin Camera Deputaților, cere asigurarea de măști gratuite pentru fiecare român începând cu data de 15 mai, de când președintele Klaus Iohannis a anunțat că vor deveni obligatorii.

Pentru a se evita specula și pentru a-i ajuta pe cei mai nevoiași, Alfred Simonia a depus un proiect de lege în Parlament care prevede ca fiecare român să primească 30 de măști de protecție, gratuit, până la data de 15 mai.

“Președintele Iohannis și Guvernul nu au niciun plan concret, pe etape și cu termene clare de reluare a activității. Doar ne spun că va trebui să purtăm măști, însă nu le pasă dacă acestea se găsesc sau nu și nici care va fi prețul lor. Probabil au niște ”prieteni” pregătiți să facă din nou profit pe suferința oamenilor.

Tocmai de aceea, am depus astăzi un proiect de lege în Parlament care prevede ca FIECARE ROMÂN să primească 30 de măști de protecție! GRATUIT! Până la data de 15 mai!

Avem susținerea necesară pentru a trece acest proiect foarte repede. Vom continua să suplinim din Parlament lipsa de soluții și amatorismul acestor guvernanți.”, scrie social-democratul pe Facebook.

După 15 mai, toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în mijloacele de transport în comun

Amintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, primele măsuri de relaxare a restricțiilor care vor intra în vigoare după data de 15 mai.

Șeful statului a precizat că de la mijlocul lunii viitoare românii nu vor mai fi obligați să semneze declarația pe propria răspundere atunci când ies din casă. În schimb, toate persoanele vor fiobligate să poartemăști chirurgicaleîn spațiile publice și în mijloacele de transport în comun.

Ministrul Economiei, Virgil Popescu: ‘Preţul măştilor medicale pentru populaţie va fi undeva la 2 lei, fără TVA’

Totdată, reamintim că în acest context, premierul Ludovic Orban a cerut, joi, ca oferta să fie la nivelul cererii de pe piață, pentru a nu interveni specula. La rândul său, ministrul Economiei,Virgil Popescu, a precizat că România va produce minim un milion de măşti medicale.

Într-o intervenție anterioară, Popescu a spus că prețul măștilor chirurgicale va ajunge la populaţie la aproximativ 2 lei, fără TVA. Acesta a mai spus că cele un milion de măști chirurgicale vor fi produse zilnic de două companii românești.