ANSVSA: Măsurarea temperaturii clienților de la terase nu va fi obligatorie, dar va fi posibilă

ANSVSA: Măsurarea temperaturii clienților de la terase nu va fi obligatorie, dar va fi posibilă

Robert Chioveanu, preşedintele ANSVSA a declarat,miercuri ,că verificarea temperaturii clienţii teraselor nu va fi obligatorie, însă agenții economici au dreptul să o facă,după ce acestea își vor relua activitatatea.

Odată cu redeschiderea teraselor, administatorii teraselor vor fi obligați să urmăreascăstareade sănătatea angajaților și să le măsoare temperatura, dar nu șiclienţilor șiconsumatorilor care aleg să servescă în aer liber. Fiecare local va alege dăcă să scaneze temperatura clienților.

PreşedinteleAutorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelora mai precizat că măsura va fi obligatorie doar pentru bucătarișichelnerii care deservesc unitatea şi care trebuie să aibă şi echipament de protecţie, mască şi mănuşi.

Terasele se redeschid de la 1 iunie, iar restaurantele de pe 15 iunie

Potrivit şefulului Direcţiei Generale Turism din cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, terasele se redeschid de la 1 iunie, în timp ce restaurantele care servesc în interior și litoralul vor trebui să mai aștepte până pe 15 iunie.

Răzvan Pârjol a declarat că cei din industria hotelieră s-au conformat deja noilor măsuri de protecție şică se află pe lista celor care vor primi ajutor financiar de la stat.

Regulile care trebuie să le respecte clienții la terase, în timpul pandemiei

Medicul Alexandru Rafila a dezvăluit ce reguli vor trebui să respecte patronii și clienții teraselor, începând din iunie. Accesul cetățenilor se va face cu o programare în prealabil și se vor lua în permanent măsuri de igienă, pentru împiedicarea răspândirii virusului.

„Nu este foarte complicat. Trebuie controlat numărul de oaspeți. Trebuie făcută o mică programare. Numărul de persoane trebuie să fie limitat la dimensiunea acelui spațiu care să țină cont de acei 4 mp necesari, cel puțin pentru o persoană. Acesta o să fie standardul minimal”, a declarat prof. Rafila, la Antena 3.

Servirea trebuie să se facă prin reducerea contactului, iar mâncarea ar trebui să vină organizată, eventual acoperită cu un staniol. Nu sunt costuri suplimentare atât de mari (…) Mesele trebuie să asigure distanța de 2 metri între persoane. Nu vor mai fi mese de 6-8persoane. Dacă sunt persoane din aceeași familie, este o situație. Dacă nu, trebuie limitat numărul de persoane”, a mai menționat președintele Societății Române de Microbiologie.

Măsurile de relaxare trebuie să fie aplicatetreptat, pentru a preveni un nou focar de COVID-19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras atenția că măsurile de relaxare a restricțiilortrebuie să fie luate gradual și că inițial ele vor viza sectoare caracterizate prin aglomerări mici.

Toată lumea trebuie să înțeleagă că după două luni în care am încercat – și cred că am reușit – să gestionăm o situație, orice relaxare se face gradual, progresiv și se începe cu acele relaxări care pot fi controlate mai ușor în momentul în care vom sesiza că lucrurile nu merg cum trebuie. Facem relaxare unde avem mici aglomerări populaționale – sportul individual, îngrijiri persoanel, stomatologia – acolo unde putem ajunge și limita accesul unei persoane, putem controla acele persoane care vin”, a explicat ministrul Sănătății, la Digi24.