CORONAVIRUS | Medic de la Spitalul Colentina, despre sacrificiile făcute în timpul pandemiei: ”Colegii mei care stau în combinezoane la 40 grade cu transpirația șiroi pe ei”

CORONAVIRUS | Medic de la Spitalul Colentina, despre sacrificiile făcute în timpul pandemiei: ”Colegii mei care stau în combinezoane la 40 grade cu transpirația șiroi pe ei”
Foto: Facebook

Mihaela Andreescu, medic la Spitalul Colentina din București, a vorbit despre sacrificiile făcute de medici pentru a salva viețile persoanelor infectate cu noul coronavirus, în contextul în care, în București, au fost organizate proteste anti-Covid, oamenii fiind nemulțumiți de măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei, dar și de legea carantinării.

În acest context, Mihaela Andreescu a spus că nu înțelege cum oamenii se plâng de ”sacrificiul” de a purta mască și de a menține distanța socială.

”Am obosit…si nu inteleg inca… Daca eu am putut in perioada asta sa fac atatea sacrificii… cum de altfel fac si colegii mei care stau in combinezoane la 40 grade cu transpiratia siroi pe ei… cum de voua care trebuie doar “sa purtati masti in spatiile publice si sa pastrati distantarea sociala” vi se par astea sacrificii imposibile in plina pandemie???”, a scris medicul pe Facebook.

Mihaela Andreescu: ”Sunt obosită… ca mulți alți colegi medici și asistenți…”

Spitalul Colentina din București a fost desemnat din primăvară spital de suport COVID, astfel că, Mihaela Andreescu a mărturisit că, atât ea, cât și colegii ei, au obosit pentru că în această perioadă, în care România se confruntă cu pandemia, a trebuit să facă schimbări în plan personal și profesional pentru a salva viețile oamenilor.

”Sunt obosita… ca multi alti colegi medici si asistenti… sunt obosita pentru ca in toata aceasta perioada a trebuit sa: citesc mult ca sa inteleg cu ce ne confruntam atat ca si infectie Covid-19 cat si ca impact al acestei infectii asupra afectiunilor pe care le tratez ca specialist; sa ma adaptez din mers multor reguli si norme si sa inteleg circuitele, sa ma invat cu noile echipamente de protectie; sa fac psihoterapie unor copii (ai mei) care au trebuit sa se adapteze atat scolii online, facultatii online si mai rau… gradinitei online… cat si lipsei parintilor de acasa (am ajuns de multe ori dupa ora 19:00-20:00 acasa, am lipsit sambete si duminici; am lipsit de Paste si Rusalii…); sa renunt sa am grija de problemele personale de sanatate; si in cele din urma am renuntat si la concediul de odihna… pentru ca numarul de cazuri in crestere de Covid-19 face ca Sp Cl Colentina sa nu poata fi inca deschis pacientilor cronici si ca atare aceasta perioada “de sacrificiu” se prelungeste nedefinit de mult… Primesc sute de telef pe zi, analize, mesaje de la pacienti… mi se strange sufletul ca nu mai am puterea sa le deschid pe toate…”, a spus medicul.

Medic rezident infectat cu coronavirus, semnal de alarmă: „Mersul acasă bolnav dă o falsă senzație de libertate”

Și Cristina Hoară, un medic rezident la Spitalul Clinic de Boli infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, care a fost infectată la rândul său cu noul coronavirus, se arată uimită de protestele anti-Covid din Piața Victoriei.

Aceasta a menționat pe pagina sa de Facebook că doctorii au ajuns să facă bine forțat, iar externarea și plecarea din spital cu boala este doar o „falsă senzație de libertarte”.

A treia zi de proteste anti-Covid în Piața Victoriei

Reamintim că, Protestatarii anti-Covid au manifestat, marți seară, pentru a treia zi consecutivă, în Piața Victoriei iar apoi au plecat în marș spre sediile PNL și PSD, aceștia oprindu-se și în faţa Ambasadei Rusiei pentru a aplauda.

Tags: