Leșul unui sturion atlantic (şip, n.r.), o specie în prezent aproape dispărută, a fost descoperit în Marea Baltică în epava unei nave regale daneze care s-a scufundat în urmă cu peste 500 de ani, a dezvăluit vineri o revistă ştiinţifică, transmiteagenția de știri AFP.
Potrivit primelor informații, sturionul măsoară nu mai puțin de doi metri lungime.
”Cu ocazia unor cercetări arheologice din 2019, un butoi din lemn aflat pe epava scufundată conţinea cadavrul aproape complet şi bine conservat al unui sturion”, se arată într-un articol publicat de Jurnalul de ştiinţe arheologice, editat de cercetătorii de la Universitatea Lund din Suedia.
Descoperirea, considerată unică de experții în domeniu, a fost posibilă datorită particularităţilor Mării Baltice, o mare semi-închisă, în care concentraţia de oxigen este foarte scăzută.
”Epava este într-o stare de conservare atât de bună datorită mediului uimitor al Mării Baltice. Salinitatea ei scăzută nu este propice pentru viermii marini, care se hrănesc cu lemn (…). Fundul mării este acoperit cu o argilă fină, ideală pentru conservarea materiilor organice, iar concentraţiile reduse de oxigen contribuie şi mai mult la prezervarea materiilor organice”, a afirmat Brendan Foley, cercetător la Universitatea Lund.
De menționat faptul că cercetările au fost coordonate de însuși Brendan Foley.
Reamintim faptul că în vara anului 1495, Hans, regele Danemarcei,s-a deplasat într-o călătorie oarecum ostentativă, în Suedia, pe cea mai frumoasă ambarcaţiune a sa, cea mai impunătoare navă de război din regiune, cu intenţia de a restaura unirea celor trei ţări scandinave sub regenţa sa.
”Am interpretat acel peşte nu neapărat ca un cadou, ci mai degrabă ca o demonstraţie de putere. Este o interpretare posibilă, fiind cea pe care noi o preferăm ţinând cont de natura politică a întregii călătorii, întrucât a făcut parte din eforturile depuse de Hans pentru a îi influenţa subtil pe nobilii suedezi să se alăture Uniunii Nordice”, a explicat Brendan Foley, conformAgerpres.
În momentul în care nava regală, preţioasa lui încărcătură şi o parte a echipajului său au ars în dreptul localităţii Ronneby, un oraş costier suedez ce aparţinea pe atunci Danemarcei, oficialul daneznu se afla la bordul vasuluiGribshunden.
”Pierderea navei a fost o lovitură teribilă pentru prestigiul lui Hans şi a afectat din punct de vedere material forţa lui politică şi militară”, a mai spus acelaşi cercetător.
Câțiva ani mai târziu, Uniunea Nordică s-a dizolvat în cele din urmă după desprinderea definitivă a Suediei şi conflictul ei armat cu Danemarca.