Violeta Alexandru, a declarat, în ședința deGuvern de vineri, căapropus prelungirea valabilităţii şomajului tehnic şi a programului flexibil de muncă, însăaşteaptă avizul Consiliului Legislativ.
”Pentru prelungirea şomajului tehnic, prevederea este inclusă într-o ordonanţă de urgenţă unde venim şi cu nişte completări discutate cu mediul privat, cu precizarea că nu avem încă avizul Consiliului Legislativ pentru că procedura de avizare a durat mult”, a declarat ministrul muncii.
Potrivit declarațiilor ministrului Muncii şi pentru programul flexibil de muncă este aşteptat acelaşi aviz de la Consiliul Legislativ.
”Pentru prelungirea măsurii programului flexibil, acolo venim cu o hotărâre de guvern în primă lectură, urmând să avem şi acolo punctul de vedere, avizul Consiliului Legislativ şi să îl adoptăm săptămâna viitoare. Cele două acte normative sunt pregătite, le voi prezenta la momentul oportun”, a mai declarat Violeta Alexandru, potrivit news.ro.
Premierul Ludovic Orban s-a arătat favorabil aplicării în continuare a măsurii privind șomajul tehnic, în ședința de miercuri.
„Un alt punct al discuţiei s-a referit la prelungirea aplicării măsurii de acordare a şomajului tehnic angajaţilor şi a modalităţii de aplicare a programului de lucru flexibil. Premierul Ludovic Orban a afirmat că este favorabil prelungirii cu şase luni a aplicării şomajului tehnic pentru angajaţii a căror activitate este afectată din cauza crizei sanitare şi consideră utilă flexibilizarea programului de lucru pe modelul Kurzarbeit, pentru a răspunde mai bine nevoilor sectorului HoReCa”, searată în comunicatul Guvernului.