Doi români au ajuns în stare gravă la spital, după ce au fost victimele unui atac posibil rasist comis, sâmbătă, în Antony, o suburbie a Parisului. Un tânăr de 19 ani și o femeie au fost victimele unui bărbat cu probleme psihice, informează Le Figaro. O a treia victimă, în vârstă de 59 de ani, este, de asemenea, spitalizată.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui atac rasist. Asta pentru că bărbatul „a explicat atacul pe baza originii victimelor”, pe care le-ar fi auzit vorbind pe stradă.
„Am vrut să-i omor pentru că sunt romi. Am vrut să-i ucid pe romii ăştia”, a încercat el să se justifice în faţa poliţiştilor, notează BFM Paris.
Surse din cadrul poliţiei afirmă că suspectul suferă de tulburări psihologice semnificative, de tip schizofrenic.
Agresorul a fost pus sub acuzare.