Traficul aerian al companiei Lufthansa a revenit la normal sâmbătă, după greva de amploare de vineri

Traficul aerian al companiei Lufthansa a revenit la normal sâmbătă, după greva de amploare de vineri
Traficul aerian al companiei aeriene germane Lufthansa, cea mai mare din Europa, a revenit la normal sâmbătă, după o zi de vineri în care a avut loc o grevă de amploare a personalului navigant comercial, în...
Traficul aerian al companiei aeriene germane Lufthansa, cea mai mare din Europa, a revenit la normal sâmbătă, după o zi de vineri în care a avut loc o grevă de amploare a personalului navigant comercial, în cadrul unui conflict privind revendicaările salariale, a anunțat sâmbăta compania, potrivit Hotnews.

Potrivit anunțului, clienții Lufthansa nu se vor mai confrunta, până la noi notificări, cu alte perturbări. Conducerea companiei și sindicatul personalului navigant comercial UFO au căzut de acord vineri seară să apeleze la o procedură clasică în conflictele de această natură în Germania, care duce la suspendarea grevelor.

Compania aeriană s-a „pregătit pentru un program de zboruri obișnuit” sâmbătă, iar acesta se desfașoară normal până acum, a declarat un purtător de cuvânt pentru AFP, citează Hotnews.

Aproximativ 15 zboruri prevăzute pentru sâmbătă au fost anulate preventiv.

Lufthansa și-a anulat peste jumătate din cele 1.800 de zboruri programate vineri, din cauza unei greve de amploare a personalului navigant de pe aeronavele comerciale, care solicită, între altele, creșteri salariale.