Ministrul Economiei, Daniel Chițoiu, i-a transmis premierului Victor Ponta, în ședința de miercuri a Guvernului, că procedurile pentru privatizarea Oltchim sunt în desfășurare și se vor finaliza pe 18 septembrie, precizând că până în prezent 12 firme au cumpărat caietul de sarcini.
Imediat, Ponta l-a atenționat să nu vorbească la microfon pentru că vrea să rămână „una şi bună”, care să salveze locurile de muncă.
„Marţi, pe 18? Bine, douăsprezece (caiete de sarcini-n.r.)? Doamne ajută! Nu, nu, nu! Nu spuneţi «douăsprezece» la microfon, vreau să rămână una şi bună care, în primul rând, să salveze locurile de muncă şi să dea o perspectivă în termen mediu şi lung pentru tot ceea ce înseamnă Oltchim, Arpechim şi tot ceea ce mai e de făcut”, i-a spus Ponta.
Privatizarea Oltchim reprezintă una dintre condiţiile pentru aprobarea de către board-ul director al FMI a celei de-a şasea evaluări a acordului cu România.