Belarus: S-a dat startul la vot pentru alegerile parlamentare, boicotate de opoziție

Belarus: S-a dat startul la vot pentru alegerile parlamentare, boicotate de opoziție
Duminică dimineață s-au deschis birourile de vot pentru alegerile parlamentare din Belarus, scrutinul fiind biocotat de marile partide din opoziția fostei republici sovietice, informează Agerpres. Aproximativ...
Duminică dimineață s-au deschis birourile de vot pentru alegerile parlamentare din Belarus, scrutinul fiind biocotat de marile partide din opoziția fostei republici sovietice, informează Agerpres.

Aproximativ șapte milioane de alegători sunt așteptați la urne între 08.00 și 20.00, orele locale, pentru a alege 110 deputați ai Parlamentului.

Belarus a fost sancționată de Occident în repetate rânduri pentru actele de represiune orientate către cei care contestă regimul politic extrem de închis din această țară.

Partidul Civic și Frontul Popular Belarus boicotează aceste alegeri, protestând față de numeroasele încălcări ale procedurilor electorale. Reprezentanții celor două partide îi sfătuiesc pe alegători să meargă mai degrabă la pescuit decât să mergă la vot.

Președintele belarus, Aleksandr Lukașenko a declarat că opoziția boicotează alegerile pentru că se teme să ajungă la putere.

Opoziţia nu îşi doreşte puterea„, a declarat preşedintele Belarusului, Alexandr Lukaşenko.

Alegerile de duminică au loc la doi ani de la controversata realegere a preşedintelui Alexandr Lukaşenko pentru al patrulea mandat, după care zeci de mii de protestatari au ieşit la Minsk să denunţe fraude masive la scrutin.
 

Tags: