Remus Borza, şeful firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a declarat, sâmbătă, că statul a fost unul dintre „băieţii deştepţi” care au generat în decursul a mai multor ani pierderi companiei Hidroelectrica, ducând o politică nesăbuită și încheind contracte păguboase pentru companie şi făcând investiţii în favoarea altor instituţii.
„Hidroelectrica este a întregii Românii şi ea trebuie susţinută în primul rând de către stat. O să fac o observaţie ceva mai maliţioasă vis-à-vis de statul roman. Că tot este la modă acea sintagmă cu sens peiorativ: «Băieţii deştepţi». S-ar putea ca cel mai deştept băiat dintre băieţii deştepţi să fi fost chiar statul român”, a spus Borza, citat de Mediafax.
Administratorul judiciar al Hidroelectrica a explicat că unii miniștri din ultimii ani au încheiat contracte pentru livrarea unei cantități de energie mai mare decât putea produce Higroelectrica, ulterior, compania fiind obligată să cumpere energie la prețuri foarte mari, adâncindu-și astfel pierderile.
„Pe semnătura mai multor miniştri, Hidroelectrica a fost constrânsă să achiziţioneze energie electrică la preţul de 234, 250 de lei (pe MWh – n.r), pentru ca ulterior să o vândă băieţilor deştepţi la 130 de lei sau în piaţa reglementată la 189 de lei. Ne mai mirăm cum a ajuns Hidroelectrica în insolvenţă, să înregistreze la 20 iunie 2012 datorii de peste 1 milliard de euro, pierderi la 31 decembrie 2011 de 124 milioane de lei, pierderi la 20 iunie 2012 de 202 milioane lei?”, a mai spus Remus Borza.