Stenogramele din cazul Sorin Blejnar, în care a fost interceptată și o convorbire cu președintele Traian Băsescu, arată că o serie de persoane din serviciile secrete au întors armele împotriva liderului de la Cotroceni, scrie Vocea Rusiei.
„În anumite circumstanţe, presa din România este şocant de cinică, dar câteodată dă dovadă de o naivitate debordantă. Am aflat cu stupefacţie că există analişti politici şi jurnalişti cu serioasă experienţă în domeniu care încearcă să convingă publicul cititor că Traian Băsescu a fost interceptat în timp ce „vorbea pe o linie publică” care nu a fost securizată”, scrie Valentin Mândrășescu.
„Preşedintele unei ţări civilizate nu are cum să utilizeze o linie nesecurizată, chiar dacă, prin absurd, şi-ar fi dorit în mod special să facă acest lucru. Mai mult, o citire atentă a stenogramelor sugerează că Traian Băsescu discuta cu Sorin Blejnar ca şi cum ar fi folosit o linie securizată şi ferită de la interceptări. Dacă preşedintele ar fi fost conştient de riscul că stenogramele discuţiilor sale cu şeful ANAF vor ajunge să fie citite la Antena 3 la o oră de maximă audienţă, este improbabil să fi folosit acelaşi limbaj şi să fi abordat aceleaşi subiecte. Concluzia analizei de ieri rămâne validă: cineva (de fapt, mai mulţi „cineva”) din „servicii” au întors armele împotriva „naşului de suflet” de la Cotroceni” adaugă jurnalistul de la Vocea Rusiei.
În continuare, scenariul ideal pentru Cotroceni ar fi ca procurorul Marian Drilea, care instrumentează acest dosar, să fie dat afară din magistratură și să se aleagă cu un dosar penal, pentru a da astfel o pedeapsa „exemplară pentru cei care au organizat scurgerile de informatți care ar putea afecta interesele președintelui”, este de părere editorialistul.