UPDATE 16:15: Un al doilea reactor, situat la circa 50 de kilometri nord de New York, pe marginea râului Hudson a fost oprit din funcțiune în New Jersey, în noaptea de luni spre marți. Operatorul reactorului nuclear a precizat că a luat această decizie din cauza unor „probleme la reţeaua electrică externă”. Nu există niciun „risc pentru public” sau pentru angajaţi, a precizat societatea Energy, care administrează centrala de la Indian Point.
Un reactor nuclear a fost scos din funcţiune în statul New Jersey, în estul Statelor Unite, din cauza intemperiilor provocate de Uraganul Sandy, a anunţat operatorul acestuia.
Situat pe marginea râului Delaware, reactorul Salem 1 a fost închis când patru dintre cele şase pompe ale sale de circulaţie a apei au încetat să funcţioneze, a precizat societatea Public Service Electric and Gas. Autoritățile au anunțat că reactorul vecin funcţiona normal.
Preşedintele american Barack Obama a decretat marți stare de „catrastrofă majoră” în statul New York şi New Jersey, după trecerea uraganului Sandy, care a făcut ravagii pe coasta de est a Statelor Unite
Creşterea nivelului apelor unui râu din New Jersey după trecerea uraganului Sandy a determinat ruperea unui dig în comitatul Bergen, la câţiva kilometri distanţă de oraşul New York, a anunţat poliţia locală.
Oamenii şi-au făcut provizii de baterii, însă speră că vor avea din nou curent electric cât mai curând.
Zeci de clădiri au fost afectate de rafalele puternice de vânt, iar străzile au fost inundate. Şi staţiile de metrou au fost cuprinse de ape, fiind afectate mai multe linii de transport în comun.
Până acum au fost înregistrate 16 decese, atât în Statele Unite, cât și în Canada. Alţi 67 de oameni au murit în Caraibe.