Sport
Novak Djokovici s-a dat în spectacol vineri, la inaugurarea unui teren de tenis în favela La Rocinha, cea mai mare din Rio de Janeiro. Tenismenul a jucat un meci demonstrativ cu idolul local Gustavo Kuerten, după care a dansat pe teren pe ritmurile „Ai Se Eu Te Pego”, l-a imitat pe Federer şi apoi s-a lăsat masat de fane.
„Acest teren public este foarte important, acest tip de instalaţii sportive trimite un mesaj extrem de pozitiv”, a declarat Djokovici după ce a fost primit alături de Kuerten de mii de copii în favela de circa 100.000 de locuitori.