În această generație a computerelor și smartphone-urilor, unii dintre noi nu pot scrie corect nici cu o mână, darămite cu două. Însă acest lucru nu reprezintă o problemă pentru chinezoaica Chen Siyuan, care a uimit întreaga lume cu abilitatea de a scrie cu două mâini în același timp și în limbi diferite- chineză și engleză.
Nu doar că scrie cu ambele mâini în acelaşi timp, dar tânăra de 24 de ani o face și în direcţii diferite, relatează Daily Mail.
Chen, al cărei nume înseamnă „gândește mai mult”, nu și-a dezvoltat talentul prin practică și l-a descoperit din întâmplare, în timp ce încerca să economisească timp cu tema la engleză, în școala ei din nordul Chinei.
Tânăra a obținut ulterior o bursă la o universitate și își folosește acum talentul să scrie poezie, câte două propoziții în același timp, bineînțeles.