Belgianul Marouane Fellaini, mijlocașul lui Everton, ar putea fi numit urmașul francezului Zinedine Zidane, după ce și-a doborât un adversar aplicându-i un „cap în gură”, în timpul partidei pe care formația sa a disputat-o împotriva celor de la Stoke City.
Deși gestul a fost mai mult decât evident, niciunul dintre arbitrii partidei nu l-au observat și belgianul a scăpat nesacționat. Totuși, înregistrarea a fost intens disputată în mass-media, astfel că fotbalistul va fi cu siguranță penalizat după ce comisiile de disciplină vor analiza faza.
Zinedine Zidane și-a încheiat cariera într-un mod controversat, fiind eliminat în finala Campionatului Mondial din 2006, dintre Franța și Italia, după ce l-a lovit cu capul în piept pe italianul Marco Materazzi.