Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, luni, că UDMR nu va face parte din noul Guvern.
„Am discutat cu cei de la UDMR. Decizia finală este ca UDMR să nu facă parte din Guvern. Eu imi menţin decizia, ca premier şi lider politic şi USL işi reafirmă această decizie – să păstreze un dialog cu UDMR care e singurul reprezentant politic al minorităţii maghiare, in toate schimbările referitoare la Constituţie, sistemul electoral, drepturile minorităţilor şi descentralizare si dezvoltare regională„, a adăugat Ponta.
Liderul USL a mai declarat că UDMR nu va avea secretari de stat în viitorul Executiv.
„Nu se pune problema unei participări politice. Va fi reprezentată în structurile administrative în care drepturile minorităţilor trebuie garantate”, a spus Ponta.
El a precizat însă că îşi menţine decizia privind colaborarea cu UDMR „ca unic reprezentant politic al minorităţii maghiare”.
„Se pune problema în domeniile esenţiale – drepturile minorităţilor, educaţie, cultură – acolo vor fi şi reprezentanţi ai comunităţii maghiare, dar nu se pune problema unei participări politice„, a spus Ponta.
Noul premier a declarat că decizia ca UDMR să nu intre la guvernare a fost o decizie în cadrul USL și nu o hotărâre personală.
„Să nu înțelegeți că eu am luat această decizie, este o hotărâre luată în urma consultărilor din alianță. Eu sprijin decizia pe care au luat-o colegii mei de la USL, poate că au dreptate, poate că societatea nu este încă pregătită pentru ceea ce eu am considerat că trebuie să fie un proiect de unificare a societății românești. Mă voi bate în continuare și încet-încet îl vom face”, a completat Victor Ponta.
Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat luni vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile.
„E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile, că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.