Eveniment
Un deținut român a obținut suma de 13.000 de euro drept despăgubiri pentru condițiile deplorabile de la Penitenciarul Jilava, conform Mediafax. Acesta a susținut în fața Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) că penitenciarul era plin de șoareci, păduchi și purici.
Reclamantul, Costică Todireasa, a invocat încălcarea articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice tratamentele inumane și degradante.
Curtea Europeană a decis, pe 3 mai, ca reclamantul să primească suma de 13.000 de euro din partea statului român, cu titlu de despăgubiri morale.