Macovei: Nu m-am întâlnit cu reprezentanții CE înainte de redactarea raportului, dar mă bucur că există impresia că îi influențez

Macovei: Nu m-am întâlnit cu reprezentanții CE înainte de redactarea raportului, dar mă bucur că există impresia că îi influențez

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a explicat, miercuri, că nu s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene înainte ca raportul privind MCV să fie redactat, însă s-a declarat bucuroasă că există impresia că ea îi influențează.

„În niciun caz de la mine, am văzut că a fost şi o întrebare (a unei jurnaliste puse lui Mark Gray – n.r.) dacă s-au întâlnit cu mine cei de la Comisie când au redactat raportul. Aud asta de ani de zile. Nu, nu s-au întâlnit cu mine şi nu eu nu fac parte din bucătăria redactării raportului şi nici nu îl influenţez, dar mă bucur că există această impresie”, a replicat Macovei la Realitatea TV, întrebată dacă s-a întâlnit cu oficialii europeni.

În plus, Macovei l-a indicat pe Victor Ponta responsabil pentru reproșul adus de Comisia Europeană, cu privire la faptul că Parlamentul nu a ridicat imunitatea parlamentarilor cu dosare penale.

„Victor Ponta să-şi asume responsabilitatea pentru ce depinde de el, rău în acest raport, şi anume lipsa de voinţă politică pentru măsurile anticorupţie, faptul că sunt deja trei persoane, Borbely, Dobre şi Stan, la care parlamentarii PSD nu numai USL, de care el personal este responsabil ca preşedinte al partidului, au votat împotriva ridicării imunităţii. Deci trebuie să-şi asume răspunderea ca şef de partid”, a subliniat democrat-liberala.

”Astăzi nu e o zi de discutat despre Schengen, ci despre voinţa politică pentru continuarea anticorupţiei şi reformelor în Justiţie. Concluzia este, citind raportul, că nu există această voinţă politică sau că ea e tot mai scăzută. Intrarea în Schengen depinde de condiţiile tehnice care sunt îndeplinite, de circa doi ani de zile, cum a spus şi astăzi Comisia Europeană”, a mai spus Macovei.