Un avion Boeing 737 al companiei Luxair a ieşit de pe pistă la Luxemburg

Un avion Boeing 737 al companiei Luxair a ieşit de pe pistă la Luxemburg
Un avion Boeing 737 al companiei naţionale luxemburgheze Luxair, cu 43 de persoane la bord, a ieşit de pe pistă înainte de decolare, miercuri seara, pe aeroportul din Luxemburg.În urma incidentului aviatic nimeni...

Un avion Boeing 737 al companiei naţionale luxemburgheze Luxair, cu 43 de persoane la bord, a ieşit de pe pistă înainte de decolare, miercuri seara, pe aeroportul din Luxemburg.

În urma incidentului aviatic nimeni nu a fost rănit, au anunţat autorităţile, citate de AFP.

Avionul Boeing 737 al companiei aeriene Luxair, cu destinaţia Frankfurt, a ieşit de pe pistă la ora 19.38 (20.38 ora României) în timpul manevrelor de aliniere pentru decolare.

Potrivit directorului administraţiei navigaţiei aeriene, John Santurbano, avionul transporta 43 de persoane, 38 de pasageri şi cinci membri ai echipajului.

„Toţi pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi fără răni”, au asigurat autorităţile, fără a preciza motivul incidentului.

Potrivit unei surse aeroportuare, avionul ar fi alunecat pe o porţiune de polei.

Aeroportul a fost închis mai bine de două ore pentru a le permite serviciilor de intervenţie să îndepărteze de pe pistă avionul, care nu părea avariat.