Teleorman: Un şofer pe Ambulanță şi un angajat de la Medicină Legală, arestaţi pentru trafic de influenţă

Teleorman: Un şofer pe Ambulanță şi un angajat de la Medicină Legală, arestaţi pentru trafic de influenţă

Un şofer de la Serviciul de Ambulanţă Teleorman şi un angajat al Serviciului de Medicină Legală au fost arestaţi preventiv, sâmbătă, pentru trafic de influenţă, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce primeau 10.000 de lei de la un denunţător pentru rezolvarea favorabilă a alcoolemiei acestuia, transmite Mediafax.

Denunţătorul a sesizat DGA cu privire la faptul că a fost prins de poliţişti în timp ce conducea un autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul alcooltest indicând 0,73 mg/l de alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost dus la Spitalul din Roşiorii de Vede, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Ulterior, unul din cei doi suspecţi a solicitat denunţătorului 11.000 de lei, lăsând să se înţeleagă că are influenţă la Serviciul de Medicină Legală Teleorman, iar ofiţerii anticorupţie au organizat un flagrant.