Primul documentar în care apar imagini cu un extraterestru adevărat va fi lansat pe 22 aprilie de ufologul şi medicul american Steven Greer.
Extraterestrul de doar 6 inch înălţime, descoperit în urmă cu câţiva ani în deşertul Atacama din Chile, va fi prezentat în detaliu în documentarul 1 „Sirius”, realizat de Orion Project şi de The Disclosure Project, informează Huffiington Post.
„Aceasta este cea mai mare poveste nespunsă până acum. Odată ce oamenii vor înţelege că datorită acestor proiecte secrete am reuşit să desluşim cum funcţionează OZN-urile, atunci vor realiza că nu vom mai avea nevoie de combustibil precum cărbuni, petrol sau energie nucleară. Acesta a fost şi motivul secretelor de până acum”, a declarat ufologul american.
Steven Greer nu a dorit să dezvăluie cum a intrat în posesia acestor imagini şi informaţii, ele fiind ţinute secret până în prezent.