Externe
Cel puţin zece persoane au fost rănite vineri, la Alexandria, al doilea cel mai important oraş din Egipt, în confruntări între manifestanţi ostili şi susţinători ai preşedintelui Mohamed Morsi, a declarat un oficial în domeniul securităţiii, potrivit Mediafax.
Manifestanţi rivali au aruncat cu pietre unii în alţii, iar zece persoane au fost rănite, a precizat el.
Televiziunea a difuzat imagini cu manifestanţi fugind în toate direcţiile în cartierul Sidi Gaber, la Alexandria şi în care se aud focuri de armă.
Ea a difuzat, de asemenea, imagini în care apar coloane de fum ce se ridică dintr-un sediu al Partidului Libertăţii şi Justiţiei, interfaţa politică a mişcării Fraţii Musulmani, incendiat în acelaşi cartier