Autorităţile din Bârlad au demarat o anchetă la Spitalul de Urgenţă după ce un bebeluş de două luni a murit în timp ce era hrănit cu lapte de o asistentă.
Bebeluşul, care era internat la spital încă de la naştere, a murit în timp ce era alimentat artificial, informează Mediafax.
Conducerea unităţii medicale afirmă că nu a fost vorba despre o culpă medicală, în condiţiile în care bebeluşul s-a născut cu o problemă medicală.
„Copilul a avut o problemă încă de la naştere, în sensul că în momentul în care era alimentat nu apărea şi reflexul opririi respiraţiei, astfel existând riscul aspiraţiei de lapte. Astfel, a apărut acea insuficienţă respiratorie în urma căreia, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, copilul a decedat. De aceea, în acest caz, nu putem spune că este vina cuiva, fiecare făcându-şi treaba corespunzător”, a spus directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.
Ulterior, conducerea unităţii medicale din Bârlad a sesizat Poliţia în acest caz. Autorităţile au dispus efectuarea necropsiei pentru a stabili cauza decesului.