Externe
Cel puţin 75 de susţinători ai preşedintelui egiptean destituit Mohamed Morsi au fost ucişi în confruntările cu poliţia, sâmbătă dimineaţa.
Alte 1.000 de persoane au fost rănite în ciocnirile cu poliţia pe drumul către aeroportul din Cairo, în apropiere de moschee, relatează AFP.
„Toţi au fost ucişi cu muniţie de război”, a declarat un medic din cadrul spitalului de campanie instalat în moscheea Rabaa al-Adawiya.
Ciocnirile au izbucnit sâmbătă dimineaţa între manifestanţii care încercau să blocheze un pod rutier şi poliţişti, mai multe focuri de armă de origine necunoscută fiind auzite.