Fitch ia în considerare coborârea calificativului datoriei Statelor Unite, în prezent AAA

Fitch ia în considerare coborârea calificativului datoriei Statelor Unite, în prezent AAA
Foto: telegraph.co.uk

Agenția de evaluare Fitch a anunțat, marți, că ia în considerare coborârea calificativului datoriei Statelor Unite, care în prezent este AAA, cel mai bun posibil, informează AFP.

Fitch a plsat datoria suverană a SUA sub „supraveghere negativă”, explicând că „autorităţile americane nu au ridicat plafonul datoriei în termenul prevăzut, înainte ca Trezoreria să îşi epuizeze măsurile extraordinare”.

Deşi Fitch „continuă să creadă că plafonul datoriei va fi ridicat, disputele politice şi reducerea marjei de manevră financiară ar putea creşte riscul de default al Statelor Unite”, afirmă agenţia.

Trezoreria are încă o capacitate limitată de a face plăţi după 17 octombrie, notează agenţia „ar putea totuşi să fie expusă fluxului volatil de venituri şi cheltuieli”.

În timp ce un compromis bugetar în ultimul moment nu pare să se concretizeze în Congres, Trezoreria a anunțat că după 17 octombrie îi va rămâne disponibilă doar o rezervă de aproximativ 30 de miliarde de dolari în timp ce scadenţe importante se apropie.

Tags: