O femeie în vârstă de 57 de ani din Iași a vrut să-și dea foc, luni, în holul Curții de Apel Constanța, fiind nemulţumită de o decizie a instanţei.
Femeia s-a prezentat luni dimineață la tribunal și nefiind mulțumită de decizia ce a primit-o în procesul în care era implicată, a început să ţipe ameninţând că-şi dă foc.
A părăsit apoi incinta instanţei şi a revenit după o jumătate de oră, cu un recipient din plastic, plin cu un litru de substanţă petrolieră, pe care scria „gaz lampant“, citează EvZ.
Doi dintre jandarmii de serviciu au intrat în dialog cu ea şi, profitând de un moment de neatenţie, i-au confiscat rapid sticla.
Femeii i s-a făcut rău, acuzând dureri în capul pieptului. Jandarmii au chemat o ambulanţă care a transportat-o la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa pentru a primi îngrijiri medicale.