Prinţul moştenitor al Spaniei, Felipe, a fost nevoit să renunţe la o vizită oficială în Brazilia, din cauza unei defecţiuni tehnice a avionului cu care urma să zboare.
„Avionul a avut o problemă tehnică şi nu a putut să decoleze. Prin urmare, călătoria a fost anulată”, potrivit unui purtător de cuvânt al acestei instituţii, citat de AFP.
O piesă defectă de la avionul Forţelor Armate Spaniole, un Airbus A-310, nu a putut fi reparată şi nici înlocuită, în pofida unui efort îndelungat al tehnicienilor, scrie presa spaniolă.
Prinţul moştenitor al Spaniei trebuia să efectueze o vizită de două zile la Sao Paulo, împreună cu secretarii de stat pentru Comerţ, Jaime Garcia-Legaz, şi pentru America Latină şi Cooperare, Jesus Garcia.
Aceştia urmau să asiste la a şasea ediţie a Forumului Spania – Brazilia, dedicat investiţiilor şi cooperării între întreprinderi.