India: Patronul unei reviste celebre, arestat pentru agresiune sexuală

India: Patronul unei reviste celebre, arestat pentru agresiune sexuală
Foto: deccanchronicle.com

Patronul unei celebre reviste săptămânale indiene a fost arestat preventiv, duminică, pentru comiterea unei agresiuni sexuale asupra uneia dintre colegele sale.â

Tarun Tejpal, fondator şi redactor-şef al revistei Tehelka, a fost încarcerat pentru o perioadă de şase zile.

În acest timp anchetatorii vor putea sa îl interogheze, a precizat avocatul său, citat de AFP.

În vârstă de 50 de ani, acest bărbat influent, care a ironizat acuzaţiile formulate împotriva sa, declarând că se va retrage din viaţa publică vreme de şase luni pentru „a face penitenţă”, riscă o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru viol, potrivit celei mai grave dintre acuzaţiile reţinute de poliţişti.

Femeia care a făcut plângere în justiţie l-a acuzat pe Tarun Tejpal că a agresat-o de două ori, în liftul unui hotel din Goa, în timpul unei gale organizate de revista Tehelka, în luna noiembrie.