Șeful Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a condus o delegația la Washington, în perioada 17-21 noiembrie, ocazie cu care s-a întâlnit cu omologi din cadrul instituțiilor cu rol în prevenirea sau combaterea corupției, dar și cu alți înalți reprezentanți ai administrației americane.
Astfel, Georgescu a fost primit la Casa Albă, la Departamentul de Stat al Statelor Unite de către Directorul Biroului de Afaceri pentru Sudul şi Centrul Europei și s-a întâlnit și cu Directorul Afacerilor pentru Europa Centrală şi de Est din cadrul National Security Staff – Executive Office of the President (fostul Consiliu Naţional de Securitate al Statelor Unite), potrivit unui comunicat remis România Liberă.
Pe parcursul vizitei, preşedintele ANI s-a întâlnit şi cu reprezentanţi ai diviziei financiare din cadrul Serviciului Secret al Statelor Unite (U.S. Secret Service), ai fiscului american (Internal Revenue Service – IRS), ai Departamentului de Justiţie al Statelor Unite (Department of Justice) – Unitatea de Integritate Publică (Public Integrity Section) şi Biroul de Politică a Informaţiei (Office of Information Policy), precum şi cu Preşedintele Centrului de Analiză pentru Politică Europeană – CEPA (Center for European Policy Analysis), think-thank cu sediul la Washington, ce are ca misiune studiul politicilor adoptate de ţările din centrul şi estul Europei.