Consiliul Concurenţei a amendat patru firme cu suma totală de 2,8 milioane de euro, pentru trucarea unor licitaţii organizate de Ministerul Apărării Naţionale. Sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei, declanşate din oficiu, privind practica concertată a companiilor de a truca licitaţiile pentru achiziţia de armament de infanterie şi aparatură optica, în perioada 2005-2007.
Companiile sancționate sunt Transcarpat Sportours International România, J.P. Sauer & Sohn Germania, San Swiss Arms Elveţia şi Brugger & Thomet Elveţia, transmite Mediafax.
Consiliul Concurenţei a constatat că S.C. Transcarpat Sportours International S.R.L. a fost împuternicit de J.P. Sauer & Sohn GmbH, San Swiss Arms AG şi Brugger & Thomet AG să le reprezinte la licitaţii şi a elaborat ofertele pentru fiecare companie. În acest fel, au fost împârţite portofoliile de produse, astfel încât cele trei companii nu s-au mai concurat, deşi exista această posibilitate, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Astfel, Transcarpat Sportours International din România a fost sancţionată cu 142.167 lei (32.020 euro), J.P. Sauer & Sohn GmbH din Germania cu 7.063.650 lei (1.590.912 euro), San Swiss Arms AG din Elveţia cu 2.860.900 lei (644.347 euro) şi Brugger & Thomet AG din Elveţia cu 2.420.300 lei (545.113 euro).