Legea care prevede obligativitatea de a-și schimba denumirea asociațiile și fundațiile care au titluri similare celor ale unor instituții sau structuri profesionale este constituțională.
Decizia a fost luată de Curtea Constituţională cu majoritate de voturi, relatează Mediafax.
Sesizarea a fost transmisă de președintele Băsescu pe 23 decembrie 2013. Ea viza legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului numărul 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, adoptată în 10 decembrie 2013 de Camera Deputaţilor, cameră decizională.
Potrivit articolului II din actul normativ, asociaţiile, fundaţiile sau federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea, în condiţiile încadrării în prevederile legale.
Textul proiectului de lege adoptat prevede că este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice, precum: „comisariat”, „inspectorat”, „gardă”, „autoritate”, „consiliu”, „agenţie”, „poliţie”, „jandarmerie”, „protecţia consumatorilor” sau derivatele acestora.