Scriitorul italian Umberto Eco a decis să rescrie celebrul roman “Numele trandafirului”, astfel încât noilor cititori să le fie mult mai ușor de citit thrillerul medieval, notează site-ul Le Monde.
De pe 5 octombrie cititorii vor putea parcurge aceeași lucrare plină de referințe aristotelice, cu aceleași personaje, aceeași intrigă și titlu, însă mult mai accesibilă datorită unor paragrafe care vor fi mai clare și “împrospătate”.
Se pare că scopul acestor schimbări este de a face opera mai ușor de înțeles și de citit în format digital, chiar și pe fragmente.
“Numele Trandafirului” este o povestire istorică, dar și o anchetă pentru găsirea criminalului, care are loc într-o mânăstire italiană în anul 1327. Elemente de semiotică, analiză biblică, studii medievale și teorie literară se adaugă ficțiunii.
Cartea a primit Premiul pentru Cea mai bună carte a anului și Premiul Strega în 1981.