Externe
Premierul Irakului, Nuri al-Maliki, are „susţinerea totală” a Rusiei în conflictul cu insurgenţii sunniţi, a transmis preşedintele Vladimir Putin, conform unui comunicat al Kremlinului citat de AFP.
„În cursul unei conversaţii telefonice cu premierul Nuri al-Maliki, Vladimir Putin a exprimat susţinerea totală a Rusiei pentru eforturile Guvernului irakian de eliberare rapidă a teritoriilor ocupate de terorişti”, a anunţat Preşedinţia Rusiei.
Combatanţii grupării teroriste Stat islamic în Irak şi Levant, afiliată reţelei Al-Qaida, au ocupat mai multe provincii din nordul Irakului şi se apropie de Bagdad.