Ucraina dezminte informația potrivit căreia s-ar afla la originea unui tir cu obuze soldat cu un mort, duminică dimineaţa, în Rusia, în apropierea frontierei ucrainene, a declarat la Kiev un purtător de cuvânt al Consiliului de securitate naţională şi apărare, Andrii Lisenko, citat de AFP.
„Nu există nicio îndoială. Forţele ucrainene nu efectuează tiruri pe teritoriul Federaţiei Ruse. Noi nu am tras”, a declarat Lisenko, în timp ce Moscova tocmai a avertizat Kievul împotriva unor posibile „consecinţe ireversibile” ale căderii acestui obuz, pe care a calificat-o drept „provocare” şi „act de agresiune”.
Relaţiile dintre cele două ţări sunt foarte tensionate din cauza rebeliunii separatiste din estul Ucrainei.
„Informaţia potrivit căreia militarii ucraineni sunt cei care au tras este o minciună, ea nu corespunde realităţii”, a declarat purtătorul de cuvânt, înainte de a vorbi despre „cazuri foarte numeroase în care teroriştii declanşau tiruri în scopuri de provocare, inclusiv împotriva teritoriului rus, pentru a acuza militarii ucraineni”.
Incidentul s-a produs la ora 09:20 (08:20 ora României), în micul oraş rusesc Doneţk (ce poartă acelaşi nume cu marele oraş ucrainean controlat de rebeli), situat la frontiera cu regiunea Lugansk, în estul Ucrainei, unde trupele de la Kiev şi separatiştii proruşi luptă pentru controlul unor puncte de trecere a frontierei.