O explozie s-a produs vineri seara în apropierea Centrului Cultural francez din oraşul Gaza, a constatat un fotograf al AFP.
Martori au spus că au auzit o explozie puternică în zona Centrului Cultural francez, situat în vestul oraşului. „Explozia a avut loc chiar în spatele clădirii, avariindnd un perete”, a povestit fotograful.
„Este vorba de un atentat laş şi, spre regret, al doilea incident în mai puţin de două luni. Se pare că există elemente care vor să perturbe securitatea în Gaza luând la ţintă străini pentru a-i intimida şi a le face o imagine proastă despre Gaza”, a afirmat purtătorul de cuvânt Aymane Betneeji.
El a adăugat că toate străzile care duc spre Centrul Cultural au fost închise şi că „anchetatori erau la faţa locului pentru a încerca să-i identifice pe autorii” atacului.
În urma deflagrației nu au existat victime.