Renault revoluționează industria auto. Conceptul cu autonomie de 1.000 km și zero impact asupra mediului

Renault revoluționează industria auto. Conceptul cu autonomie de 1.000 km și zero impact asupra mediului
Renault Embleme Sursa foto: renault.ro

Renault a prezentat prototipul unui vehicul propulsat de hidrogen care va avea un impact aproape zero asupra mediului înconjurător. Modelul Embleme va avea o autonomie de 1.000 km.

Prin noul concept, prezentat oficial, Renault propune o nouă perspectivă asupra mobilității durabile. Noua mașină, Embleme, a fost concepută să fie eficientă, elegantă și nu în ultimul rând, ecologică. Constructorul promite că va reduce drastic amprenta de carbon fără ca performanțele sau confortul să aibă de suferit.

Embleme a fost proiectată pe platforma AmpR Medium. Mașina combină o baterie de 40 kWh cu o celulă de combustibil pe hidrogen de 30 kW, care îi conferă o autonomie declarată de până la 1.000 km. Noul vehicul va putea circula pe distanțe foarte lungi fără ca șoferii să fie preocupați de realimentare.

Totodată, mașina oferă un portbagaj generos de 556 litri, iar în partea frontală mai adaugă un spațiu suplimentar de 74 litri.

Automobil construit din materiale sustenabile

Pentru conceptul Embleme, Renault a pus accent pe sustenabilitate, inclusiv la nivelul construcției. Ușile și roțile sunt din aluminiu, rezervorul de hidrogen este realizat din fibră de carbon cu emisii scăzute, iar în interior regăsim materiale inovatoare precum fibrele de ananas și inul. Acestea înlocuiesc pielea convențională.

De altfel, peste 90% din componente noului concept sunt gândite pentru a putea fi reutilizate.

Embleme atrage prin linii fluide care arată bine și îmbunătățesc coeficientul aerodinamic. Vehiculul are un bord high-tech dominat de un ecran panoramic openR, care se întinde pe toată lungimea. Comenzile sunt digitale, minimaliste și integrate discret, într-un stil numit „Shy Tech”. Acestea se bazează pe simplitate și funcționalitate.

Delși oficialii companiei spun că Embleme este un răspuns concret la nevoia de decarbonizare în industria auto, mașina rămâne momentan la stadiul de concept. Renault nu are un plan clar de producție în viitorul apropiat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`