4000 de angajați din divizia de avioane comerciale vor rămâne fără loc de muncă până la jumătatea anului 2016, potrivit unui program de restructurare și reducere a costurilor a companiei americane Boeing, arată zf.ro.
Cu toate acestea, conform spuselor purtătorului de cuvânt al Boeing, Marc Birtel, producătorul american de avioane nu va face disponibilizări involuntare. Așadar, 1600 de persoane vor pleca după ce au optat pentru asta, în cadrul unui program anunțat în luna februarie, iar restul de 2400 de posturi sunt fie vacanta, fie vor fi desființate prin atribuire.
Divizia de avioane comerciale a Boeing renunță și la o parte din structura executivă cu scopul de a crea ”o organizaţie mai focalizată şi care poate răspunde mai rapid cerinţelor din piaţă”, explică Birtel.
Toate aceste demersuri pornesc de la directorul executiv al Boeing, Dennis Muilenburg, care dorește să își lase amprenta asupra companiei. Acesta a mai folosit astfel de măsuri de reducere a cheltuielilor pentru a creşte profitul într-o eră de cheltuieli limitate, în calitate de şef al diviziei de apărare a Boeing.