A muncit 5 ani pentru jobul visurilor sale: Un moldovean schimbă educația lumii alături de compania Mindvalley din Malaysia. Cum poți APLICA și tu!

A muncit 5 ani pentru jobul visurilor sale: Un moldovean schimbă educația lumii alături de compania Mindvalley din Malaysia. Cum poți APLICA și tu!

Alexandru Cucer este un tânăr moldovean de 27 de ani care a reușit să obțină un post de muncă într-o companie orientată spre schimbarea educației la nivel global – Mindvalley din Malaysia. În cadrul acesteia Alexandru, împreună cu echipa sa, contribuie la implementarea noilor modalități inovative de educație, deservind în jur de 3 milioane de oameni în toată lumea, scrie Unimedia.

Angajații Mindvalley au o mulțime de oportunități de a se dezvolta personal și multidimensional, aceștia învață de la cei mai buni mentori în creștere personală productivitate, spiritualitate, atenție și altele. În cadrul companiei există și o echipă care are grijă ca fiecare angajat să aibă obiective și în afara jobului și că lucrează zilnic pentru a le atinge.

Referitor la atmosfera de lucru, Alexandru ne-a spus că Minvalley depune mare efort pentru a face timpul petrecut la muncă cât mai interesant și plăcut. Se bucură de un grafic flexibil și pot munci cât vor, oriunde vor, atâta timp cât obiectivele le sunt atinse. „Dacă simți că astăzi vrei să lucrezi de pe acoperișul unui bar din Kuala Lumpur, nu este o problemă”. Totodată, au și o lună pe an în care pot merge să lucreze într-o altă țară, pentru a călători și a descoperi lumea.

„Lucrez în unul dintre cele mai tari birouri de pe planetă. Oficiul HQ al Mindvalley a fost votat în 2012 drept cel mai cool loc de muncă din lume. Acesta include un parc interior, hamacuri, o casă în copac, care o folosim pentru un pui de somn, avem și o cameră de meditații, un auditoriu pentru 150 de oameni, decor colorat și opere de artă cu super eroi care să ne reamintească să avem o viață cât mai epică.”, povestește Alexandru.

Cum a ajuns acolo? Alexandru a muncit pentru visul său timp de cinci ani. „L-am întâlnit pe fondatorul Mindvalley, Vishen Lakhiani, la o conferință globală în 2012, unde acesta a vorbit despre faptul că cei mai extraordinari oameni din lume se conduc în carieră și în viață după o anumită misiune. A fost ceva nou pentru mine, deoarece sistemul educațional din Moldova și societatea noastră nu m-au învățat niciodată astfel de lucruri.

„Eu sunt pasionat de schimbarea sistemului educațional pentru a trăi într-o lume cât mai bună. După acest eveniment, mi-am setat un țel foarte clar. Doream să fiu parte a Mindvalley pentru a-mi aduce aportul la atingerea acestei misiuni inspiraționale.”, povestește Alexandru.

După ce a muncit pentru acest scop în jur de cinci ani, el a aplicat pentru un post în Mindvalley. Selecția a durat trei luni, timp în care a trecut cinci interviuri, în urma cărora a reușit să obțină jobul visurilor sale și s-a mutat în Malaysia.

Unul din principalele motive pentru care Alex crede că a fost selectat a fost dorința sa de a aduce un impact pozitiv asupra lumii. Iar un alt motiv ar fi experiența națională și globală de șapte ani în cadrul AIESEC, care a dezvoltat în el calitățile de lider. Despre studiile sale, el ne-a povestit că a absolvit Facultatea de Finanțe și Bănci de la ASEM, însă acestea nu l-au ajutat nicicum în obținerea postului de muncă. Din spusele sale, Mindvalley nu ține cont de educația tradițională și, dimpotrivă, apreciază dacă ai ales o altă cale în viață.

Pentru cei intrigați de oportunitățile Minvalley, Alex explică și principiile după care se orientează atunci când angajează pe cineva.

„Recrutăm oameni care nu doar au o minte briliantă, dar care sunt talentați, pozitivi și își trăiesc viața cu un scop. Oamenii din Mindvalley sunt, în primul rând, angajați pentru atitudinea lor. Regula noastră numărul unu atunci când recrutăm este: angajează pentru atitudine, antrenează pentru abilități .”

Procesul de selecție constă în trimiterea CV-ului în formă de video în care trebuie să-ți împărtășești pasiunile, abilitățile, motivația de aplicare și cum o să contribui la această echipă. Dacă treci de această etapă, urmează interviurile, care pot fi de la două la cinci, în funcție de funcția dorită.

Ultima oră
00:49 - Asztalos Csaba (CNCD), despre minoritățile sexuale: Sunt concetățeni care suferă, nu sunt tratați în demnitatea lor umană. Prejudecățile sunt exploatate / Subiectul, parte din așa-zisul război hibrid-mediatic promovat de Rusia (VIDEO)
23:43 - Restanțierii la energie electrică și gaze vor putea fi debranșați. Guvernul a abrogat prin OUG prevederea care interzicea deconectarea rău-platnicilor pe perioada stării de alertă
23:37 - Incendiu de vegetație în Corbeanca. Flăcările s-au răspândit rapid din cauza vântului
22:48 - Grecia, în lupta cu flăcările. Incendiile de vegetație pun în pericol orașele de la periferia Atenei: Este dramatic! Tuturor ne este frică (VIDEO)
22:48 - Irineu Darău, candidatul-surpriză la șefia USR-PLUS: Sunt foarte multe probleme interne. Ceva trebuie să se schimbe în conducerea partidului. Abia aștept dezbaterile cu cei doi contracandidați (VIDEO)
22:24 - Situație dramatică în Grecia. Românii plecați în vacanță au primit avertizarea RO-Alert, din cauza incendiilor puternice de vegetație. O autostrada este închisă
22:10 - Sfârșitul unei ere | Ce performanțe a reușit Leo Messi la FC Barcelona: Lista trofeelor câștigate
22:04 - Cod roșu de vijelii și ploi torențiale, valabil în România. Rafalele vor depăși 100 km/h
21:56 - Acoperișul unui bloc din Lupeni, smuls de vântul puternic și aruncat peste mașini. Două autoturisme au fost avariate (FOTO)
21:45 - E oficial: Aventura lui Leo Messi la Barcelona s-a terminat. Anunțul clubului