Administratorul celui mai mare fond de obligaţiuni: Zona euro nu poate rezista în forma actuală, decât dacă statele renunță la suveranitate

Administratorul celui mai mare fond de obligaţiuni: Zona euro nu poate rezista în forma actuală, decât dacă statele renunță la suveranitate

Zona euro nu poate rezista în forma actuală, deoarece structura este nesustenabilă şi regiunea nu va putea supravieţui pe termen lung, potrivit administratorului celui mai mare fond de obligaţiuni.

Pacific Investment Management Company (PIMCO), care administrează PIMCO Total Return Fund, cu active de peste 143 miliarde de dolari, consideră că zona euro nu va suferi modificări dacă dacă statele sunt dispuse să renunţe la suveranitate şi să se constituie în „Statele Unite ale Europei”.

„Lecţia dată de istorie este că acest status quo nu este sustenabil. Nu avem un precedent care să demonstreze că acest tip de structură, bazată pe o politică monetară centralizată şi o fiscalitate descentralizată, poate să reziste pe parcursul mai multor decenii”, a declarat Andrew Bosomworth, director executiv al PIMCO, citat de Mediafax.

Ascensiunea recentă a partidelor populiste din zona euro, precum Syriza în Grecia, Podemos în Spania şi Frontul Naţional în Franţa, reflectă nemulţumirea crescândă a populaţiei în privinţa economiei din regiune şi a euro, este de părere Bosomworth.

„Persistenţa unei slabe creşteri economice se manifestă printr-o lipsă de sprijin pentru moneda unică europeană, care la rândul ei conduce la ascensiunea la putere a partidelor politice care vor retragerea monedei”, a spus Bosomworth.

PIMCO nu se aşteaptă însă la o schimbare în structura zonei euro în viitorul apropiat.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`