Agenția Fitch a redus ratingurile pentru patru state din Europa Centrală și de Est

Agenția Fitch a redus ratingurile pentru patru state din Europa Centrală și de Est
Foto: knightsbridgeinvest.com

Agenția de rating Fitch a redus perspectivele pentru patru state din Europa Centrală și de Est, Bulgaria, Cehia, Letonia și Lituania, din cauza înrăutăţirii condiţiilor economice şi financiare în Europa, transmite Reuters.

Agenția și-a motivat gestul  prin pesimismul specialiștilor vizavi de capacitatea guvernelor celor patru țări de a-și ”îmbunătăți ratingurile în următoarele 12 luni”.

Noile perspective vin și în contextul în care grupurile financiare din Occident, care sunt majoritare în cele patru țări menționate, au înăsprit condițiile de creditare și chiar se gândesc să-și vândă din active pentru a-și crește capitalurile din băncile-mamă.

Potrivit noilor ratinguri, Bulgaria beneficiază din partea Fitch de rating „BBB-” , la fel ca Letonia, Lituania are „BBB”, iar Cehia „A+”.

”Creșterile slabe ale PIB-urilor vor reprezenta o altă provocare pentru  ca țările din ECE să își reducă deficitele bugetare, în timp ce încercările de a evita riscurile economice ar putea scumpi externalilzarea datoriilor” avertizează Fitch.

Fitch a îmbunătăţit în luna iulie ratingul României pentru credite pe termen lung, în valută, de la „BB+” la „BBB-„, cu perspectivă stabilă, România revenind astfel în categoria statelor recomandate pentru investiţii.