Ajutorul pentru plata facturilor la electricitate. Beneficiarii venitului minim de incluziune nu trebuie să depună cerere

Ajutorul pentru plata facturilor la electricitate. Beneficiarii venitului minim de incluziune nu trebuie să depună cerere
Sursa Foto: Captură Video/ YT

Persoanele care beneficiază de venitul minim de incluziune primesc automat ajutorul de 50 de lei pentru plata facturilor la energie electrică. Aceste persoane nu trebuie să mai depună solicitări către autorități.

Cuprins:

  • Cine are dreptul la ajutorul de stat
  • Care este procedura de acordare a ajutorului

Începând cu 1 iulie a.c. și până în luna martie 2026, persoanele și familiile cu venituri mici pot beneficia de un ajutor financiar de 50 de lei lunar pentru plata facturii la energie electrică. Măsura este menită să înlocuiască mecanismul de plafonare/compensare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

Cine are dreptul la ajutorul de stat

Acest ajutor, de 50 de lei, este acordat cetățenilor din categoriile vulnerabile. Este vorba despre persoanele singure cu un venit net lunar de cel mult 1.940 de lei și familiile cu un venit net lunar pe membru de maximum 1.784 de lei. Regulile noului mecanism de sprijin destinat consumatorilor casnici cu venituri mici sunt prevăzute în OUG 35/2025.

De principiu, conform actului normativ, pentru a beneficia de acest ajutor, cei interesați trebuie să completeze și să transmită o cerere, prin intermediul unei platforme online. Pe de altă parte, OUG 35 conține și excepții, persoane care primesc automat acest ajutor, fără să transmită autorităților o solicitare. Este vorba despre beneficiari ai venitului minim de incluziune.

În acest moment, aplicația prin intermediul căreia ar fi trebuit transmise cererile nu a fost lansată. Conform estimărilor, platforma online ar trebui pusă în funcțiune până în luna august.

Potrivit OUG 35/2025, ajutorul se solicită online, însă poate fi cerut și prin intermediul unui formular tipărit.

Care este procedura de acordare a ajutorului

Ordonanța de urgență stabilește excepția de la procedura standard prin care se poate solicita ajutorul pentru plata facturilor. Astfel, beneficiarii venitului minim de incluziune, prevăzut de Legea nr. 196/2016, nu trebuie să completeze o solicitare online.

În cazul persoane, informațiile necesare înregistrării sunt centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS). Aceste informații sunt colectate din bazele de date ale primăriilor ce au stabilit drepturile de ajutor financiar prevăzut de Legea nr. 196/2016. Acestor informații vor fi adăugate și cele privind furnizorul de energie electrică, inclusiv identificatorul unic (codul POD) al locului de consum.

Schimburile de informații trebuie reglementate printr-o decizie a directorului general al ANPIS. De asemenea, trebuie reglementată procedura de înregistrare a acestor beneficiari în aplicația electronică, prin acorduri între autorități.