Acțiunile Băncii Transilvania au scăzut accentuat pe finalul ședinței bursei de la București cu 12%, ajungând astfel foarte aproape de limita maximă permisă pentru o singură ședință, de 15%. Prăbușirea cotației nu a atras în acest interval nici măcar un singur investitor interesat de titlurile instituției bancare, potrivit zf.ro.
Directorul general al Băncii Transilvania, Robert Rekkers, a declarat, luni, că nu comentează evoluția bursieră a acțiunilor, susținând că prețurile acestora pe termen scurt pot fi influențate de situația piețelor bursiere internaționale.
„Nu comentez evoluţia titlurilor Băncii Transilvania. Eu ma ocup de conducerea executivă a băncii şi nu de evoluţia preţurilor care pe termen scurt pot fi influenţate de tot ce se întâmplă pe plan internaţional”, a spus Rekkers.
Alte titluri importante cotate la Bursa București printre care Transelectrica Bucureşti şi Broker Cluj (BRK), au atins scăderi de 14% fiind foarte aproape de pragul limită de 15%.
BET, principalul indice al Bursei de la Bucureşti, scădea cu 8,4% la ora 16.30, înregistrând cel mai mare declin din Europa.