Oficialii Fondului Monetar Internaţional nu ar fi de acord cu stoparea finanţării spitalelor private, spun reprezentanţii Alianţei pentru Sănătate din România, după întâlnirea cu oficialii Fondului.
Informaţia vine după ce ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a pornit tot felul de controverse privind banii pentru sistemul sanitar privat.
După ce iniţial a declarat că spitalele private nu vor mai primi bani de la bugetul de stat, ulterior a revenit cu lămuriri şi a anunţat că spitalele vor fi finanţate pentru ambulatoriu, spitalizare de zi şi specialităţi unice.
În plus, preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România a anunţat că legea sănătăţii a fost scoasă din programul de guvernare.
Preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România, Cristian Hotoboc, a susţinut, la finalul întâlnirii cu reprezentanţii delegaţiei FMI în România, că instituţia financiară internaţională nu este de acord cu sistarea finanţării spitalelor private.
„Am discutat despre finanțarea spitalelor private, un lucru discutat în presă foarte mult. FMI este de acord cu noi, că nu este normal să scoți de la finanțare spitale private. Și este normal să ai un tratament egal. Iar pacientul trebuie să aleagă”, a declarat Cristian Hotoboc.
Pe de altă parte, premierul Victor Ponta a declarat că toate modificările din sănătate respectă normele europene.
„Eu pot să vă asigur că tot ce ține de modificarea prevederilor legate de sănătate se face în ideea de a respecta normele europene și în al doilea rând de a avea un act medical care să fie în condiții cât mai bune. Eu n-am participat, din câte știu, întâlnirea cu Ministrul Sănătății are loc săptămâna asta”, a declarat premierul Victor Ponta la finalul ședinței USL.