Asumarea măsurilor fiscale de către Marcel Ciolacu își arată deja primele efecte. Leul a scăzut în raport cu euro, dar și cu dolarul. Astfel, un euro, potrivit BNR, ajunge, astăzi, la 4,9743 lei, iar dolarul american la 4,7112 lei. Moneda românească s-a depreciat și în raport cu lira sterlină, dar, în schimb, gramul de aur și francul elvețian sunt în scădere, potrivit reprezentanților Băncii Naționale.
Analistul economic Constantin Rudnițchi a avut o intervenție telefonică în cadrul Știrilor B1, prezentate de Irina Petraru unde a vorbit despre primele efecte ale schimbărilor fiscale.
„Eu cred că putem să facem o legătură, trebuie să ne uităm și ce se va întâmpla și ce se întâmplă și în zilele următoare, pe la Bursa de la București. Mi-e teamă că și acolo am putea să vedem scăderi ale valorii acțiunilor. De ce? Pentru că investitorii sunt foarte atenți. Am vorbit toată vara despre acest pachet fiscal, sigur a fost întors pe toate fețele, a fost, eventual, ajustat în unele locuri, dar ieri, acest pachet a trecut prin Parlament, iar jumătate din discursul domnului Ciolacu, care spunea că a echilibrat și că a făcut un tratament egal, ceea ce este corect pentru să zicem acele facilități fiscale acordate in anumite domenii, dar pe de altă parte și cealaltă jumătate a discursului a fost extrem de politicianistă. Adică au fost multe, nu știu dacă erori, multe îngroșări ale situației.
Economia ar putea să aibă probleme destul de mari ca urmare a aplicării acestui pachet, iar investitorii știu. Aici cred că este o relație directă între evoluția euro față de leu, repet, și a piețelor financiare. A apărut și această realitate a taxării băncilor printr-un impozit pe cifra de afaceri, pe venituri, de fapt.
Am văzut, de exemplu, în Italia, că s-a anunțat această taxă, că au fost mari scăderi la bursă ale acțiunilor băncilor. În România, deocamdată nu e cazul. Sper să nu fie, dar am putea să asistăm la o astfel de situație, pentru că încă o dată e un pachet în care investitorii români sau străini nu cred. Mă rog, văd efectele negative ale acestui pachet, în vreme ce guvernul le vede doar pe cele, să le spunem, pozitive dacă ele există”, a declarat analistul economic.
Rudnițchi a vorbit și despre alte efecte care ar putea să apară în perioada următoare.
„Da, un prim impact ar putea fi acesta despre care vorbim, si anume, 1 EUR mai mare în raport cu leul se duce, antrenează creșteri de prețuri în economie, pentru că economia românească este dependentă de importuri. Atunci la produse alimentare, cât și la alte zone din economie, și anume la servicii, cum am spus, sunt anumite facturi sau o serie întreagă de facturi care se raportează la euro.
Efectele pot fi altele, adică în momentul în care pui taxe mai mari unor companii mai mari sau mai mici, o parte dintre aceste taxe se vor transmite prin companii către consumatori. Și atunci, iată, e posibil să avem o revenire a inflației. Posibil să avem prețuri mai mari la anumite produse, respectiv acele industrii care sunt afectate de o taxare mai mare”, a mai adăugat Constantin Rudnițchi.